Lăsaţi-mă să iubesc

Standard

Lăsaţi-mă să iubesc aşa cum simt, pe cine simt, indiferent de ce mi se va întâmpla…
Lăsaţi-mă să iubesc acei ochii ai mării care zilnic îmi cuprind simţirile în valuri nesfârşite de înduioşare…
Lăsaţi-mă să iubesc acea inimă stingheră care imploră îndurare….
Lăsaţi-mă să iubesc acele plete prin care vântul adie la revărsatul zorilor…
Şi din nou zic, lăsaţi-mă să iubesc, voi care vă numiţi prieteni…
Lăsaţi-mă să iubesc în taina nopţii sau la revărsatul zorilor…
Când simt că vreau asta, cum simt că vreau să fac asta…
Fără remuşcări, fără regrete, fără compromis….
Lăsaţi-mă să iubesc acel soare gingaş….
Lăsaţi-mă să iubesc soarele ce nu poate răsări dacă nu îmi vede zâmbetul….
Lăsaţi-mă să iubesc din inimă, din suflet, din fiecare nerv al fiinţei mele….
Lăsaţi-mă în toamna lui Bacovia…
dar,
lăsaţi-mă să iubesc….

© 

Anunțuri

De nicăieri…

Standard
Roua sufletului
plină de adierea albastră
a nopţii
în chinuri se prelinge
încet…
Şi urli,
urli de disperare
pentru că ai uitat să iubeşti,
ai uitat să crezi,
urli pentru că nu mai ştii
să trăieşti.
Ce ieri părea uşor
azi pare dificil şi – 
te pierzi în rima dintr-un şir.
Suflet schingiuit de nepăsare,
Tu, înger,
Eu, demon răsărit de
nicăieri…

© 

Azi…

Standard

M-am trezit azi dimineaţă cu gândul că nu mai pot continua în starea astea latentă, trebuie să fac ceva ca să simt că nu respir degeaba, nu vorbesc degeaba, nu acţionez degeaba…e ca un cerc vicios, din care ies mai greu şi fără să vreau mă transform într-un câine care se  învârte în jurul cozii. Coada o reprezintă schimbarea, lucru atât de greu de atins, dar niciodată imposibil…

Adierea dimineţii schimbă
lacrima în zâmbet…

© 

Schimbare

Standard
Au avut loc atâtea schimbări….cu fiecare clipă care trecea mai mult creşteam din toate punctele de vedere…văd lumea prin alţii ochii, iar lumea mă tratează altfel….totul devine din ce în ce mai complicat şi totuşi lucrurile se simplifică cu fiecare zi care trece….deciziile îmi pare uşoare şi dificile…tot ce se întâmplă, se întâmplă parcă în antiteză…e alb, dar totuşi negru….e senin şi mereu înnorat…e certitudinea incertitudinii….dar e schimbarea, schimbarea pe care o văd în mine, în tine, în noi, în lume….e iarnă într-un suflet al primăverii, dar soarele răsare mai senin acolo….sunt Eu sau esti Tu…uneori suntem Amândoi pierduţi într-un amalgam de sentimente, în amintiri incorecte, în fraze de prea mult timp uitate…..aş vrea să spun „am fost”….am să spun „voi fi” pentru că vreau să fiu, să cred, să ştiu, să spun….este un DA pentru acel NU răstit, venit din străfundurile unei voci luminate de palida culoare a nopţii….când îmi amintesc că trebuie să uit mă trezesc că trebuie să visez…
Schimbarea e complicat de uşoară, iar adierea trecutului apasă asupra ei….să uit, să cred, să vreau, să pot, să simt, să iubesc, să iert, să văd, să aud, să ascult, să cer, să dau, să caut, să visez, să schimb….toate astea să le fac ca mai apoi toate astea să le uit….
©

Coming back….

Standard

Nu am mai scris de foarte mult timp aici, iar in mine creste dorinta de a mai trimite cateva cuvinte in lumea virtuala de ceva timp.
S-au intamplat atat de multe lucruri in ultima vreme despre care as putea scrie si atat de multe idei care vuiesc in mintea mea, dar recunosc ca lipsa timpului nu mi-au permis sa fac asta…Promit ca voi reveni cu o postare cat de curand….