Vis aievea

Standard
Oh, vis aievea, colorat
de buzele aprinse-ntr-o noapte
de primăvară
când zile-n șir vom sta pe prispa
acelei case unde-ngerii
ne vor  cânta o serenadă fără margini
Ce vis aievea fie-va
și noi rătăciți,
desculți…
atunci nu vom simți durerea
de-a ne iubi ca niște prefăcuți…
Ce vis aievea,
vom ședea pe prisp-acelei case
și vom afla că ne-am mințit 
cu-ardoarea altora ce se iubesc 
în taina ceasului divin
transformat în eternitate. 
©

Mincinoși

Standard
Mă doare-ngrozitor talpa piciorului
când calc în urma minciunilor tale.
Mă doare fiecare celulă,
iar morfina nu mă mai ajută.
Atunci nu realizam..
Noi eram doi mincinoși,
amatori de iubire…
©

Primăverii, cu iubire…

Standard
Stau sub zarzărul parfumat
de razele soarelui.
Mă scald în nori pufoși
în care se reflecta aroma vanilată
a ceaiului.
Căldura mă îmbrățișează
cum nu o mai făcuse nimeni
 înainte…
Aleg să fac din mine și primăvară
una…
să stropesc și eu,
în jur,
cu raze;
să îmbrățișez căldură.
Mă contopesc cu primăvara
și iubesc mai mult
norii vanilați…
iubesc…
©

Desen cu alcool

Standard
Mi-a desenat fiecare sân
cu o pensulă-nmuiată-n vodcă,
apoi a pornit în jos,
cu nerușinare,
până a ajuns la câlcâie…
În ochi mi-a vărsat
lacrimi de tequila,
dar a spus că vrea puțină culoare.
A ales un vin roșu…
dulce,
prea nou pentru sentimentele-mi vechi,
ascunse de praf
în pivnița bogată a unui somelier
cu ochi de noapte 
și
limba aprinsă de foc…
Așa a îndrăznit să mă deseneze,
nerușinat, 
nonșalant,
de fiecare dată când simțea 
nevoie să deschidă o sticlă de vin, 
nouă…
©

Geana creației

Standard
Mi-a atins geana cu o unghie
fără să-și dea seama.
Atunci ea s-a scurs,
pe obrajii-mi înroșiți de vânt,
sub forma literelor ce ne-au scris povestea.
A atins apoi pământul înghețat,
unde s-a spart în mii de bucățele 
ce au zburat
în toate colțurile universului infam…
nimic n-a mai rămas.
De atunci n-am mai putut să scriu,
căci,
mi-a atins geana creației,
legată de vena 
sentimentului morbid numit
iubire…
©

Dulce pasiune

Standard
Nu-ți spun acum totul!
Întâi va trebui să mă ademenști
cu-n trandafir de un roșu,
roșu aprins de pasiunea dintre noi.
Tiptil, 
cu o cafea, 
să te apropii de mine.
Să ne sorbim din privirea ei neagră…
Apoi să faci un pas ușor în spate;
să aștepți să mor de nerăbdare,
de nerăbdare-a ta să fiu.
Iar când nerăbdarea-mi
va cuprinde și ultima celulă,
să mă cuprinzi și tu în brațe,
de la spate;
ca un șarpe plin de veninul iubirii
să-ți încolăcești mâinile 
pe corpul meu…
Și otrăviți de-acest venin
să ne lăsăm duși de val
sub un cearceaf cu parfum,
parfum de ambră plină de fiori…
Să-mi maschezi urletele cu o sărutare,
iar când transpirația
de pe pieptu-mi întărit va dispărea
s-adorm încolăcită de-al tău braț
puternic, 
masculin.
Și-n zori să mă ademenești din nou
cu-n trandafir și-o sărutare obosită
după o noapte de așternuturi,
așternuturi șifonate…
©

Halucinație

Standard
Văd sunete parfumate
de sărutarea ta,
sunete ce-mi îmbrățișează urechea
într-un vals fără final.
Iar dansul culorilor ochilor tăi
îmi inundă nările
cu-aromă de ciocolată.
Sunete stropite cu lămâie
ce zboară-n urma ta.
Iar părul tău ascunde 
culoarea mării sărate.
Dulce halucinație desprinsă 
dintr-un pahar de tequila…
©