Antic

Standard
Sunt într-un carusel scrijelit cu hieroglife…
Anticii faraoni şi-au lăsat aici moştenirea…
Oaza din deşert devine speranţa-mi
şi într-o zi voi ieşi de aici…
Crezul mi se transformă-n dorinţă – 
curând mă apropii de faraoni;
piramidele ne sunt straja
nopţilor furate de la Şeherazada.
Ţelu-mi se-apropie de-a lor vârfuri
înălţate cu fală spre cer…
Oaza din deşert îmi e speranţa
că într-o zi voi ascunde şi eu un mister!
©

Anunțuri

00:00

Standard
00:00 – Ascunde-te-n nimic!
Atât ți-a mai rămas din ora 11
când te-a lăsat fără glas…
Cum poți numi timpul
de prieten nu-i poți spune?
Și trece,
săgetând în jurul lui totul,
precum soldații unui război,
toți orbiți de furie izvorâtă
nu știi de unde…
Și trece un alt ceas…
nimic…
El încă nu s-a oprit.
” – Se va opr…?”
” – Taci! Degeaba-ntrebi…
Timpul nu stă,
doar noi ne oprim când obosim
să mai alergăm după el…”
©

Fără mândrie

Standard
Azi nu eram mândră de mine,
Am lăsat pocalul 
să-şi reverse bogăţia în nămol,
am lăsat multe cuvinte să fie zdrobite
sub ucigătoarele tălpi 
ale unui soldat cu chipul îngheţat
de prea multe orori văzute.
„Azi nu eram mândră de mine!” –
îmi tot repetam în gând.
Azi m-am depărtat de mine,
nu pot să mai spun vreun cuvânt…
Îngenunchez în nămol
şi-mi aprind genunchii…
La otravă învăţ să fiu imună!
©

Gesturi

Standard
Hai,
oferă-ţi salutul invaziv!
Nu o faci pentru prima dată…
Hai,
nu-ţi stinge orgoliul!
Nu te reprezintă…
Ce se întâmplă?
Nu îţi mai place depărtarea?
Eu ţi-am spus:
„- Până când florile se vor ofili!”
Încă nu s-au ofilit…
©